default
Fierăstrău circular de formatizat FORMAT4 kappa 400 x-motion cu masă mobilă X-Roll, înălțime de tăiere max. 133 mm, reglare electronică x-motion din panou touch
SKU: K400X

Fierăstrău circular de formatizat FORMAT4 kappa 400 x-motion cu masă mobilă X-Roll, înălțime de tăiere max. 133 mm, reglare electronică x-motion din panou touch

Contacteaza-ne pentru termenul de livrare

Comandă sau cere ofertă online

  • Ai livrare rapidă la produsele din stoc
  • Îți răspundem în maxim 48h la cererile de ofertă

Format4 Kappa 400 x-motion: Sute de mii de clienți mulțumiți în toată lumea, de peste 15 ani 

Fierăstrăul circular de formatizat cu masă mobilă Format4 kappa 400 x-motion impresionează cu un design modern, performanță superioară și confort sporit în operare datorită pachetului de comandă și control cu pachet x-motion (control electronic în 3 axe) ce îți permite reglarea electrică a înălțimii și a înclinării unității de tăiere și poziționarea riglei de bazare direct din panoul de comandă.

Indiferent dacă ești prestator de servicii sau producător de mobilă, de serie sau comandă, fierăstrăul circular Kappa 400 x-motion te ajută să atingi un nou nivel de productivitate în tăiere.

Beneficiezi de operare și reglare ușoară și confortabilă. Datorită pachetului de comandă și control electric x-motion cu panou de comandă la nivelul ochilor.

Ești mai productiv în tăiere. Beneficiezi de înălțime mare de tăiere și dimensiuni generoase de prelucrare, astfel că poți prelucra panouri de dimensiuni mari cu efort mai mic.

Obții aceeași calitate superioară a tăierii cu 0 abateri, 0 pierderi. Ai constant garanția preciziei și stabilității în timpul prelucrării cu sistemul de înclinare a pânzei Easy-Glide® și X-Roll® sistemul de glisare a mesei mobile, sisteme unice în lume.

Ai un grad mare de repetabilitate. Cu aceeași calitate a tăierii de fiecare dată, datorită reglajelor precise ale pânzei principale și pânzei incizor.

Ai un grad mare de flexibilitate în tăiere. Tai ușor piese de dimensiuni mari, piese mici sau înguste, în unghi și poți realiza inclusiv caneluri cu același utilaj.

Lucrezi în siguranță. Datorită brațului superior de exhaustare cu protecție pentru pânză, cu reglare pe înălțime și rabatabil în afara zonei de lucru.

Poți tăia o diversitate de materiale. Lemn, PAL, MDF, metale ușoare și materiale plastice.

 

  Precizie și calitate austriacă

Fierăstrăul circular cu masă mobilă Kappa 400 x-motion este produs 100% în Austria, în fabrica de lângă Innsbruck, doar cu materiale de calitate, de la furnizori certificați.

  Garanții extinse prin Programul G+

Concentrează-te pe dezvoltarea afacerii și pe ceea ce e mai important pentru tine. Beneficiezi de garanție extinsă de 3 ani pentru utilaj, 6 ani pentru sistemul de înclinare a grupului de prelucrare Easy-Glide® și 10 ani pentru sistemul de glisare a mesei mobile X-Roll®.

  Asistență tehnică dedicată prin Blitz Service

Beneficiezi de asistență tehnică dedicată în garanție și post-garanție oriunde în România și o gamă largă de servicii de asistență tehnică, precum instruire, instalare și reparații, prin programul Blitz Service.

  Dedicat fabricilor mijlocii și mari de mobilă cu exploatare intensivă

Precizia, designul de excepție, robustețea și ușurința în utilizare recomandă circularul Format4 kappa 400 x-motion pentru un regim de lucru intensiv, ideal pentru prestatorii de servicii sau pentru producătorii care lucrează în mai multe schimburi.

 

Vezi cum te poate ajuta fierăstrăul circular de formatizat cu masă mobilă Format4 kappa 400 x-motion să prelucrezi mai precis, mai repede și mai confortabil.

 

Ai confort și ușurință în operare: pachet de comandă și control x-motion 

Fierăstrăul circular kappa 400 x-motion este echipat standard cu pachetul de comandă și control x-motion cu reglare electrică a grupului de tăiere. Acesta te ajută să câștigi timp, să reduci rata de erori de operare și pierderile de material prin:

  • Precizie de 0,1 mm pentru reglarea înălțimii și înclinării pânzei principale de tăiere
  • Panou TFT touchscreen de 5,7” (dar și cu butoane fizice) la nivelul operatorului, rabatabil în afara zonei de lucru
  • Operare simplă și ușoară datorită sistemului de operare intuitiv
  • Buton de oprire de urgență pe panoul de comandă
  • Control electronic în 3 axe a grupului de tăiere
  • Reglare electrică a înălțimii de tăiere din panoul de comandă
  • Reglare electrică a înclinării unității de tăiere din panoul de comandă
  • Poziționarea electrică a riglei de bazare de pe masa de pe partea dreaptă
  • 99 programe de lucru memorabile
  • Control în 2 axe pentru incizor – control pe verticală (coborâre și ridicare) și laterală (opțional)
  • Status de activare/dezactivare a unității incizoare
  • Afișează constant poziția riglei de bazare și viteza de rotație a pânzei principale

 

 

 

Ai garanția tăierilor precise indiferent de numărul pieselor tăiate: 0 abateri, 0 pierderi

Construite pentru un regim de lucru intensiv, circularele din gama Format4 te vor ajuta să prelucrezi cu precizie superioară și confort sporit chiar și în cele mai dificile sarcini de lucru, pentru mult timp.

Format4 kappa 400 x-motion este echipat cu inovații tehnologice unice în lume, cu performanțe dovedite de peste zeci de ani în toată lumea. Pe lângă precizia superioară pe care ți-o vor garanta în prelucrare, sistemul de culisare a mesei mobile X-Roll® și sistemul de înclinare a pânzei principale Easy-Glide® nu necesită întreținere și au o durată de funcționare lungă, oferind aceeași precizie pe toată durata exploatării. Nu întâmplător, acestea beneficiază de garanții de 6 și 10 ani.

Culisare lină și precisă a mesei mobile: sistem X-Roll® pentru glisarea mesei mobile cu 10 ani garanție 

Glisarea mesei mobile a circularului este realizată de sistemul patentat Felder – X-Roll®. Acesta garantează o culisare lină și precisă a mesei mobile indiferent de sarcină. Sistemul folosește role cilindrice în locul bilelor clasice pentru glisare și o dispunere diferită a acestora care contribuie la rezistență ridicată a mesei și la păstrarea culisării line și ușoare chiar și pentru sarcini maxime de greutate. Rolele de contact cilindrice determină ca presiunea de pe masa mobilă să fie optim distribuită pe toate punctele de contact ale acestora, spre deosebire de sistemele care folosesc bile și care generează uzură punctuală care în timp duce la jocul mesei în timpul prelucrării.

Dispunerea inteligentă a rolelor în formă de X nu asigură doar o culisare lină, ci previne și uzarea șinelor de ghidare. Profilul mesei mobile garantează maximum de rezistență la torsiune la orice temperatură datorită construcției multicamerale.

În plus, sistemul nu necesită gresare sau întreținere intensivă sau complexă, ci se poate folosi sistemul de exhaustare atașat utilajului.

 

 

Înclinarea exactă a pânzei: sistem brevetat Easy-Glide® cu 6 ani garanție

Sistemul de înclinare a grupului de prelucrare Easy-Glide® asigură poziționarea repetată între 90°- 45° a pânzei principale de tăiere fără a-i fi afectată precizia de lucru din cauza depunerilor de rumeguș sau a vibrațiilor de lucru așa cum se întâmplă în cazul sistemelor obișnuite.

Sistemul este construit dintr-un material compozit special, folosit în industria aeronautică, care nu necesită gresare și nu este afectat de depunerea rumegușului. Practic, sistemul Easy-Glide® nu necesită întreținere și poate fi folosit pentru mulți ani, în condiții intensive, fără să-i fie afectată precizia și gradul ridicat de repetabilitate.

 

 

Ești eficient în prelucrare: unitate de tăiere performantă cu înălțime de tăiere de până la 133 mm

Pe lângă designul robust și utilizarea ușoară, fierăstrăul circular Format-4 kappa 400 x-motion surprinde și printr-o performanță superioară în tăiere. Cu un motor puternic, optimizat pentru transmiterea integrală a puterii către unitatea de lucru, kappa 400 x-motion va face față până și celor mai mari provocări din prelucrare, iar înălțimea mare de prelucrare și cele 3 viteze de lucru te vor ajuta să fii flexibil în prelucrare în funcție de materialul pe care dorești să-l prelucrezi.

Ai putere mare de tăiere: motor puternic de 5.5 kW (7.5 cp) standard

Indiferent de motorul ales, cu Kappa 400 x-motion vei beneficia de putere mare și constantă indiferent de sarcină. În varianta standard, motorul circularului are o putere de 5.5 kW, însă poți opta și pentru o putere de 7.35 kW sau 10 kW.

Ai garanția eficienței maxime: puterea motorului transmisă integral

Cureaua de transmisie cu profil POLY-V transmite aproape integral (98%) puterea dezvoltată de motor către grupul de prelucrare. Astfel, ai garanția eficienței maxime în prelucrare, indiferent de viteza de lucru pentru că unitatea de tăiere asigură performanța necesară tăierilor repetate și precise de fiecare dată.

Beneficiezi de înălțime mare de prelucrare: 133 mm

Unitatea de tăiere performantă din fontă masivă oferă o înălțime de tăiere de 133 mm și posibilitatea utilizării pânzelor cu un diametru de până la 400 mm. Atunci când utilajul nu este în funcțiune, pânza poate fi coborâtă complet sub nivelul mesei fără să depui efort în a scoate complet pânza de fiecare dată.

Adaptezi viteza de tăiere în funcție de materialul prelucrat: 3 viteze de prelucrare

Format4 Kappa 400 x-motion îți oferă posibilitatea de a prelucra mai confortabil diferite tipuri de lemn, PAL/MDF și alte materiale pentru că poți adapta viteza de prelucrare în funcție de materialul pe care îl tai. Beneficiezi de 3 trepte de viteză în varianta standard: 3.500, 4.500 și 5.500 rpm. În plus, odată setată, viteza de lucru va fi constantă pe tot parcursul prelucrării, fapt ce ajută și la reducerea uzurii sculelor de prelucrare.

Costuri reduse de întreținere: structură compactă din fontă masivă a unității de tăiere

Cu o structură compactă dintr-o singură bucată din fontă masivă care absoarbe vibrațiile în timpul prelucrării, unitatea de tăiere îți garantează precizie, stabilitate și constanță în tăiere chiar și pentru piesele cele mai dificile. În plus, datorită construcției închise unitatea de tăiere nu este afectată de praful și rumegușul rezultat în urma prelucrării, ceea ce contribuie la reducerea costurilor de întreținere.

 

 

Prelucrezi cu ușurință piese mari și grele: dimensiuni generoase de prelucrare 

Cu fierăstrăul circular de formatizat cu masă mobilă Format4 kappa 400 x-motion poți prelucra cu ușurință piese cu dimensiuni mari sau piese grele datorită dimensiunilor de prelucrare generoase, precum masă mobilă de până la 3.700 mm, masă suport cu rolă de preluare și riglă pentru tăieri transversale de 3.200 mm.

Masă mobilă din aluminiu anodizat de 2.500 mm cu sistem de glisare X-Roll® (standard)

Fierăstrăul circular kappa 400 x-motion este dotat în variantă standard cu masă mobilă din aluminiu anodizat de 2.500 mm ideală pentru prelucrarea panourilor de dimensiuni mari, precum cele din PAL sau MDF. În același timp, masa mobilă din Al anodizat cu sistemul de glisare X-Roll® îți garantează că nu vei avea urme pe piesa prelucrată și poate fi încărcată la maximum fără a-i fi afectată glisarea lină și precisă datorită profilului mesei mobile care asigură rezistență la torsiune și evitarea jocului de prelucrare.

Dacă ai nevoie de dimensiuni de prelucrare și mai generoase ai posibilitatea de a opta pentru o masă mobilă cu sistem de glisare X-Roll® cu lungimea de 2.800 mm, 3.200 mm sau chiar 3.700 mm.

Masă suport cu braț telescopic și lungime de 1.500 mm (cu sistem de culisare X-Roll® opțional) și cu riglă transversală de 3.200 mm (standard)

Circularul kappa 400 x-motion este echipat cu o masă suport de 1.500 mm cu braț telescopic care îți oferă suport atunci când prelucrezi piese cu dimensiuni mari. Aceasta este fixată pe batiul mașinii prin intermediul brațului telescopic care permite mesei suport să se deplaseze odată cu masa mobilă.

Masa suport este prevăzută la capăt cu rolă de preluare care permite o încărcare mai ușoară a pieselor grele sau cu dimensiuni mari.

 

 

Riglă pentru tăieri transversale de 3.200 mm

Kappa 400 x-motion a fost construit pentru a răspunde producătorilor de mobilă care au nevoie de o soluție completă de prelucrare, dar care au nevoie și de dimensiuni mari de lucru, tocmai de aceea masa suport vine echipată cu o riglă de ghidare cu lungimea de 3.200 mm cu 2 opritori și cu posibilitate de reglare în unghi în intervalul 90°-45°, un real ajutor în prelucrare. Astfel, vei avea parte de mai multă susținere și stabilitate în prelucrarea pieselor mari și grele, precum panourile laminate, indiferent că vrei să realizezi tăieri drepte, transversale sau în unghi.

 

 

Lățime de tăiere pe partea dreaptă de 800 mm (standard)

Kappa 400 x-motion îți oferă o lățime de tăiere pe partea dreaptă de 800 mm. Rigla de bazare se deplasează ușor și îți oferă suport în tăierea cu precizie atât a pieselor de mari dimensiuni, cât și a pieselor înguste. Poți opta pentru o lățime de tăiere pe partea dreaptă de până la 1.500 mm.

 

Realizezi ușor tăieri în unghi: riglă transversală pentru tăieri în unghi, dispozitiv cu poziții predefinite

Datorită echipării tehnice superioare și a gamei largi de opționale cu care poate fi echipat, circularul Format4 kappa 400 x-motion oferă o prelucrare precisă și ușoară a pieselor în unghi. Chiar dacă alegi să folosești echiparea standard cu riglă transversală sau dispozitive cu poziții predefinite sau cu sistem digital pentru tăierile în unghi, te vei bucura de o prelucrare precisă și confortabilă.

Riglă pentru tăieri transversale de 3.200 mm pe masa suport sau pe masa mobilă

Reglabilă în orice poziție între 45°- 90°, rigla pentru tăieri transversale asigură tăieri precise în unghi, iar datorită riglei cu gradație reglarea se realizează simplu și precis. Opritorii de la capete la 90° garantează un grad ridicat de repetabilitate, iar în momentul revenirii în poziția inițială (90°), ghidajele existente permit găsirea rapidă și precisă a unghiului drept al riglei față de poziția pânzei.

Poți opta să echipezi circularul cu riglă pentru tăieri transversale cu 2 opritori cu afișaj digital pentru stabilirea cotelor de tăiere mai rapid și cu un grad de repetabilitate sporit și precizie de 0,1 mm (opțional).

 

 

Dispozitiv de precizie pentru tăieri in unghi, cu poziții predefinite și compensarea lungimii de tăiere (opțional)

Dacă dorești mai multă precizie pentru tăierea în unghi, dar și mai mult confort în reglarea unghiului de tăiere, poți opta pentru dispozitiv pentru tăierea în unghi cu compensarea lungimii de tăiere și poziții predefinite pentru unghiuri. Folosirea sistemului te va convinge de la prima piesă:

    • Ai precizie absolută a unghiurilor de tăiere datorită pozițiilor predefinite.
    • Câștigi timp cu calcularea valorilor de unghi.
    • Opritorul îți permite reglarea și fixarea imediată pe poziția dorită.
    • Citești cotele fără erori.
    • Pozițiile predefinite de înaltă precizie permit obținerea cu mare acuratețe a unor poligoane.
    • Fiecare poziție este echipată cu un compensator de lungime.

 

 

Masă paralelogram cu dispozitiv digital de tăiere în unghi (opțional)

Poți opta și pentru masă suport paralelogram cu dispozitiv pentru tăieri în unghi cu compensarea lungimii de tăiere pentru tăieri în intervalul -/+ 45°. Datorită compensării lungimii de tăiere, indiferent de unghiul de tăiere setat vei obține cotele exacte mult mai ușor și fără să fie nevoie să faci tu calculele necesare. Unghiul de tăiere poate fi vizualizat prin intermediul unui afișaj LED și va fi setat mereu cu maximă precizie. Masa are 1.250 mm x 650 mm și este dotată cu riglă pentru tăieri transversale și în unghiuri de la -45° la +45° cu modificare progresivă de 0,01°.

 

 

Tai cu ușurință piese cu lățimi mari sau piese înguste: riglă de bazare înclinabilă cu reglare electrică

Lățimea de tăiere de 800 mm (opțional de 1.250 mm și 1.500 mm cu masă completă) de pe partea dreaptă îți permite să lucrezi piese cu dimensiuni mari, iar rigla de bazare te ajută să ai suportul necesar atât pentru prelucrarea pieselor mari, dar și a pieselor înguste sau subțiri.

Rigla de bazare te ajută să fii flexibil și să câștigi timp pentru că:

  • Poate fi poziționată cu ușurință oriunde pe suprafața mesei de tăiere pe partea dreaptă datorită sistemului de reglare cu culisare pe bară rotundă din oțel.
  • Ai garanția preciziei de 0,1 mm.
  • Cotele sunt afișate pe display.
  • Poate fi poziționată orizontal, poziție recomandată atunci când lucrezi cu pânza înclinată sau piese subțiri sau înguste.
  • Poziția riglei de bazare este detectată automat, cotele sunt afișate și când rigla este în poziție verticală și orizontală.
  • Poate fi rabatată în afara mesei de lucru atunci când ai nevoie de toată suprafața de lucru pentru prelucrarea pieselor cu dimensiuni foarte mari.

 

Devii mai flexibil și versatil în prelucrare: poți tăia o diversitate de materiale

Pe lângă gama largă de tăieri pe care o poți realiza, fierăstrăul circular pentru formatizare Format4 kappa 400 x-motion îți permite să tai o gamă largă de materiale. Astfel, echipamentul nu este potrivit doar pentru industria de prelucrare a lemnului, ci și pentru metale ușoare și materiale plastice.

Unitate de pre-tăiere (incizor) cu motor independent cu pânză incizoare Ø 120 mm (opțional)

Dacă producția ta de mobilier este mixtă și ai nevoie să prelucrezi panouri atât din PAL, cât și din lemn de diferite dimensiuni, nu mai trebuie să achiziționezi un nou utilaj, ci poți pur și simplu să te bazezi pe Kappa 400 x-motion. Circularul poate fi echipat cu unitate de pretăiere (incizor) pentru panourile laminate. Unitatea de pretăiere este acționată de un motor independent, oferă o înălțime maximă de incizare de 5 mm și posibilitatea utilizării unei pânze cu diametrul de până la 120 mm pe incizor și de până la 350 mm pentru pânza principală.

 

 

Poți realiza inclusiv caneluri cu același utilaj: poți folosi freza dado (opțional)   

În funcție de nevoile tale de prelucrare, cu fierăstrăul circular cu masă mobilă Kappa 400 x-motion poți realiza și caneluri pentru că unitatea principală de tăiere este perfect compatibilă cu utilizarea frezelor de nut. Cu ajutorul flanșei demontabile – segment demontabil inserat în axul pânzei principale – poate fi folosită freza dado cu până la 19.5 mm lățime.

 

 

Dispozitiv de pulverizare pentru lubrifierea pânzei la prelucrarea metalelor ușoare și materialelor plastice (opțional)

În cazul prelucrărilor materialelor plastice sau metale, unde pânza se poate încinge mai repede, unitatea de tăiere poate fi echipată cu dispozitiv de pulverizare pentru lubrifierea pânzei, astfel încât să beneficiezi de aceeași calitate a prelucrării și după utilizare îndelungată.

 

 

Câștigi timp: schimbare rapidă a pânzei, dispozitiv pentru pornire automată a exhaustorului

Fiecare detaliu al circularului kappa 400 x-motion te va convinge încă din prima zi de utilizare. Conceput pentru satisfacerea nevoilor unui atelier modern, Format4 kappa 400 x-motion te ajută să câștigi timp și să lucrezi mai confortabil.

Sistem Easy-Lock pentru schimbarea rapidă a pânzei principale (opțional)

Schimbi pânza rapid și fără scule ajutătoare. Unic în lume, sistemul Easy-Lock îți permite să nu ai pauze mari în timpul prelucrării atunci când trebuie să schimbi pânza pentru că poți face acest proces manual, fără nici un fel de scule ajutătoare și în maximă siguranță. Sistemul nu necesită întreținere.

 

 

Sistem Quick-Lock pentru schimbarea simplă a pânzei principale (opțional)

Schimbi pânza simplu și rapid, cu o singură sculă ajutătoare. O alternativă a sistemului unic de schimbare rapidă a pânzei fără scule Format4 Easy-Lock este sistemul de prindere Quick-Lock, care, cu ajutorul unei singure chei, face ca schimbarea și prinderea pânzei circulare să fie rapidă, ușoară și sigură. În plus, acesta cuprinde protecție anti-deschidere în timpul prelucrării prin fixarea pânzei cu știfturi în orificiile pânzei.

 

 

Compartiment special pentru depozitarea pânzelor (opțional)

Dacă optezi pentru echiparea circularului cu compartiment special pentru depozitarea pânzelor, acestea îți vor fi la îndemână, chiar în batiul mașinii. În plus, toate pânzele depozitate vor fi păstrate în condiții bune, fără să pătrundă praful sau rumegușul. Compartimentul permite depozitarea a 5 pânze cu diametru maxim de 400 mm.

 

 

Dispozitiv pentru pornirea automată a exhaustorului (opțional)

Poți opta pentru echiparea circularului cu un dispozitiv pentru pornirea automată a exhaustorului. Astfel, de fiecare dată când vei porni circularul racordat la sistemul de exhaustare, dispozitivul de pornire automată va porni sistemul de exhaustare automat la câteva secunde după pornirea utilajului. Acesta te ajută să câștigi timp de fiecare dată, în fiecare zi și chiar să eviți situații neplăcute, mai ales dacă ai o rețea centralizată de aspirare, pentru că nu trebuie să mergi de fiecare dată să pornești sau să oprești sistemul.

 

Lucrezi în condiții de siguranță: braț superior de exhaustare cu protecție pentru pânză, butoane pe masa mobilă, indicator luminos pentru incizor

Orice tâmplar sau producător din industria de prelucrare a lemnului și a mobilei are zece motive bune pentru a nu face compromisuri atunci când vine vorba de siguranța muncii. Fierăstrăul circular cu masă mobilă Format4 kappa 400 x-motion nu asigură doar eficiență și precizie în prelucrare, dar asigură în același timp și un grad superior de siguranță în prelucrare.

Braț superior de exhaustare cu apărătoare pentru pânză (standard)

Pe lângă faptul că vei beneficia de o exhaustare constantă a rumegușului în timpul prelucrării, datorită protecției pentru pânză riscul de accidente este mult mai mic. Apărătoarea pentru pânză este reglabilă și prin poziționarea acesteia la nivelul piesei, poți reduce semnificativ riscurile de rănire întrucât mâinile operatorului nu se vor mai afla direct în apropierea pânzei de tăiere.

În plus, brațul de exhaustare este culisabil cu posibilitatea de pivotare între 0°-90° în afara suprafeței de lucru, astfel încât să ai suficient spațiu în manevrarea pieselor de dimensiuni mari.

 

 

Buton de pornire și oprire a pânzei și a incizorului direct pe masa mobilă (opțional)

Poți echipa mașina cu butoane de pornire/oprire a pânzei principale și pânzei pre-tăietoare direct pe masa mobilă, în dreptul operatorului, astfel încât să lucrezi mai sigur și să nu trebuiască să te apleci sau să faci mișcări complexe pentru a porni/opri grupul de tăiere. În felul acesta nu doar că lucrezi mai în siguranță și cu mai mult confort, dar câștigi și timp.

 

 

Indicator luminos pentru activarea pânzei incizoare (opțional)

Pentru și mai multă siguranță, poți opta pentru echiparea circularului cu display luminos pentru avertizarea pornirii pânzei incizoare. Atunci când pânza incizoare a fost activată, led-urile de culoare roșie de pe masa fixă, poziționate exact în dreptul pânzei incizoare se aprind, astfel încât să eviți situațiile neplăcute.

 

 

Beneficiezi de fiabilitate și valoare mare de revânzare mare: construit pentru folosire îndelungată

Designul solid al fierăstrăului circular, precum și elementele constructive, contribuie la stabilitate sporită în timpul prelucrării și durată de viață mai mare a întregului utilaj, astfel că nu beneficiezi doar de rezultate impecabile pentru mult timp, dar și de o valoare mare de revânzare a utilajului atunci când te vei hotărî să faci următorul pas în dezvoltarea afacerii tale.

Descoperă mai jos toate specificațiile și opțiunile de configurare ale fierăstrăului circular kappa 400 x-motion și configurează-ți-l așa cum dorești. Dacă ai nevoie de mai multe detalii, consultanții Felder Gruppe România îți stau la dispoziție la numărul de telefon 0731 335 337. Pentru informații complet actualizate legate de acest utilaj, solicită ofertă.

Informații suplimentare

Greutate 930 kg
Brand For Filter

FORMAT-4

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Fierăstrău circular de formatizat FORMAT4 kappa 400 x-motion cu masă mobilă X-Roll, înălțime de tăiere max. 133 mm, reglare electronică x-motion din panou touch”

Adresa ta de email nu va fi publicată.