SKU: K500

Fierăstrău circular FELDER K500 cu masă mobilă X-Roll și înălțime de tăiere max. 102 mm

Am dezvoltat programe care te ajută să-ți achiziționezi utilajul, să îl folosești și să îl întreții.

Contactează-ne pentru termenul de livrare

Fierăstrău circular cu masă mobilă FELDER K500: Performanță profesională superioară cu investiție redusă

Dacă te afli la început de drum, iar prețul utilajelor contează la fel de mult ca precizia și fiabilitatea acestora, te poți baza pe un fierăstrău circular cu masă mobilă de formatizat K 500 din gama Felder, cu dotări profesionale care asigură prelucrări de precizie, ușurință în utilizare și reglări rapide și ușoare.

Echipat standard cu masă mobilă de 1.300 mm din aluminiu anodizat cu sistemul de glisare unic în lume – X-Roll®, cu riglă de bazare pe partea dreaptă cu glisare pe bară de oțel și cu posibilitatea instalării frezei dado de până la 19.5 mm lățime, fierăstrăul circular K 500 este alegerea ideală pentru orice atelier care își dorește tăieri de calitate la un preț redus.

 

   Soluția de precizie destinată atelierelor mici și mijlocii

Felder K 500 a fost special conceput pentru a oferi atelierelor mici și mijlocii calitatea și precizia Felder la cel mai bun preț posibil. Dotările profesionale ale K 500 garantează fiabilitate și flexibilitate pentru mult timp înainte.

   Calitate austriacă recunoscută

Produs 100% în Austria, în fabrica de lângă Innsbruck, doar cu materiale de calitate.

   Garanții extinse prin Programul G+

Prin garanțiile extinse oferite prin programul G+ al Felder Gruppe România lucrezi fără griji timp îndelungat pentru că beneficiezi de 3 ani garanție Felder pentru echipament și 10 ani garanție pentru sistemul de glisare a mesei mobile X-Roll®.

   Asistență tehnică dedicată prin Blitz Service

Beneficiezi de asistență tehnică dedicată în garanție și post-garanție oriunde în România și o gamă largă de servicii de asistență precum instruire, instalare și reparații prin programul Blitz Service.

 

Ai garanția preciziei: sistem brevetat de glisare a mesei mobile X-Roll® cu 10 ani garanție

Cel mai avansat sistem de glisare a mesei mobile din lume face diferența de fiecare dată. Sistemul de glisare X-Roll® a fost special proiectat astfel încât prin repoziționarea inteligentă a rolelor cilindrice, presiunea de pe masă să fie optim distribuită pe toate punctele de contact. Acest lucru duce la rezistență mare la niveluri maxime de încărcare fără să afecteze culisarea lină și precisă. Profilul mesei mobile și a mesei fixe, garantează maximum de rezistență la torsiune la orice temperatură.

Sistemul de glisare a mesei mobile X-Roll® nu necesită gresare sau întreținere intensivă sau complexă, ci se poate folosi sistemul de exhaustare atașat utilajului.

 

 

Obții tăieri precise de fiecare dată: unitate de tăiere performantă, înălțime de tăiere 102 mm, înclinarea pânzei între 90° – 45° 

Unitatea de tăiere stabilă și compactă oferă o înălțime de tăiere de 102 mm și posibilitatea utilizării pânzelor cu un diametru de până la 315 mm. Reglarea înălțimii pânzei se realizează ușor datorită ghidajelor liniare de precizie. Pânza tăietoare poate fi înclinată în orice poziție între 90° și 45°.

 

 

Ai stabilitate în prelucrare: șasiu dublu ranforsat, masă fixă din fontă masivă

Cu fierăstrăul circular cu masă mobilă de formatizat Felder K 500 ai siguranța stabilității și preciziei în prelucrare datorită designului solid și compact cu masă fixă din fontă masivă. Aceasta este rezistentă la torsiune, absoarbe vibrațiile apărute în timpul prelucrării și contribuie astfel la calitatea ridicată a tăierii.

 

Ai garanția eficienței: puterea motorului transmisă aproape integral

Felder K 500 este echipat standard cu motor de 4 kW. Dacă ai nevoie de putere mai mare, poți opta pentru un motor de 5,5 kW. Indiferent de motorul pe care îl alegi, ai garanția eficienței în prelucrare datorită curelei de transmisie cu profil POLY-V care transmite integral (98%) puterea dezvoltată de motor către grupul de prelucrare.

 

Poți tăia panouri de PAL: unitate pretăietoare/ incizor (opțional) 

Cu Felder K 500 ești mai flexibil și mai versatil în producție pentru că circularul poate fi echipat cu unitate de pretăiere pentru panourile laminate.

Unitatea de pretăiere (incizor) permite utilizarea de pânze cu diametru maxim 80 mm (cu pânza principală de max. Ø 250 mm) și are înălțime maximă de incizare de 4 mm. Incizorul este acționat mecanic de motorul pânzei principale, iar reglarea acestuia se realizează manual.

Poți opta și pentru pregătirea circularului cu unitate de pretăiere electrică cu motor independent.

 

 

Tai precis și în siguranță: riglă de bazare pentru tăierea pe partea dreaptă cu poziție verticală și orizontală (standard)

Una dintre cele mai importante componente ale unui circular, rigla de bazare te poate ajuta să tai precis și în siguranță atât piese cu dimensiuni mari, cât și piese înguste.

În echipare standard, rigla de bazare de pe fierăstrăul circular cu masă mobilă Felder K 500 te ajută să fii flexibil și să câștigi timp pentru că:

  • Poate fi poziționată cu ușurință oriunde între 0 – 800 mm (1.250 mm opțional) pe suprafața mesei de tăiere pe partea dreaptă datorită sistemului de reglare cu culisare pe bară rotundă din aluminiu
  • Ai garanția preciziei milimetrice
  • Cotele sunt ușor de citit
  • Poți opta pentru sistem de reglare fină a riglei de bazare standard, cu precizie de 0.1 mm (opțional)
  • Poate fi poziționată orizontal, poziție recomandată atunci când lucrezi cu pânza înclinată sau piese subțiri sau înguste
  • Poate fi rabatată în afara mesei de lucru atunci când ai nevoie de toată suprafața de lucru pentru prelucrarea pieselor cu dimensiuni foarte mari.

 

 

Realizezi tăieri în unghi ușor și precis: riglă pentru tăieri transversale de 1.300 mm, dispozitiv de tăiat în unghi cu poziții predefinite (opțional)

Rigla pentru tăieri transversale pentru masa mobilă de 1.300 mm (standard) permite tăieri în unghi între +45° și -45°. Aceasta poate fi atașată cu ușurință mesei mobile, fără folosirea vreunei scule suplimentare. Cu ajutorul opritorului robust, plasat pe rigla transversală, vei realiza tăieri în unghi mult mai rapid și precis și vei câștiga timp în stabilirea unghiului 90° datorită poziției predefinite.

 

 

Dispozitiv pentru tăieri în unghi cu poziții predefinite pe masa suport (opțional). Dacă îți dorești un grad de confort ridicat pentru tăierile în unghi, un dispozitiv cu poziții predefinite îți poate ușura munca semnificativ pentru că pozițiile predefinite cuprind pini pentru blocarea riglei la unghiul dorit. Dispozitivul permite tăieri în unghi în intervalul -45°/ +45°. 

Cu fierăstrăul circular FELDER K500 cu masă mobilă X-Roll ai confort sporit în prelucrarea pieselor cu dimensiuni mari: masă suport de 1.300 mm cu braț telescopic și riglă pentru tăieri transversale de până 2.600 mm (opțional)

Circularul Felder K 500 îți poate oferi un grad ridicat de confort în prelucrarea pieselor cu dimensiuni mari datorită opțiunilor de echipare disponibile, precum masă suport și rigle transversale cu dimensiuni mari.

  • Masă mobilă de 1.300 mm (standard) cu sistem de glisare X-Roll® și lățime de 347 mm, cu posibilitate de configurare cu masă cu o lungime de 2.050 mm și 2.500 mm.
  • Lățime de tăiere pe partea dreaptă de 800 mm standard, opțional de 1.250 mm.
  • Masă suport de 1.300 mm cu braț telescopic și cu rolă de preluare la capăt pentru o încărcare ușoară a pieselor de lucru sau masă suport cu braț telescopic cu fixare reglabilă pe toată lungimea mesei cu lungimea de 1.100 mm (opțional).
  • Riglă pentru tăieri transversale de 2.600 mm (standard) cu un singur opritor, poziționată pe masa suport. Citirea cotelor se realizează ușor și rapid cu lupa.

 

 

Poți realiza inclusiv caneluri: freza dado (opțional)

În funcție de nevoile tale de prelucrare, cu fierăstrăul circular K 500 poți realiza și caneluri pentru că unitatea principală de tăiere este perfect compatibilă cu utilizarea frezelor de nut. Cu ajutorul flanșei demontabile – segment demontabil inserat în axul pânzei principale – poate fi folosită freza dado de până la 19,5 mm lățime și diametru maxim 180 mm.

 

 

Lucrezi curat și în siguranță: braț superior de exhaustare cu apărătoare pentru pânză (opțional)

Pentru a lucra într-un mediu sănătos și pentru a scăpa de disconfortul creat de rumegușul și praful din atelier rezultat în urma prelucrării, fierăstrăul Felder K 500 poate fi echipat cu braț superior de exhaustare cu protecție la pânză, reglabil în înălțime și posibilitate de pivotare în afara suprafeței de lucru (0°-90°).

Protecția pânzei nu-ți asigură doar o aspirare eficientă în timpul prelucrării, ci și siguranță în prelucrare.

În echipare standard, circularul cuprinde apărătoare pentru pânză model EURO II.

 

Poți lucra cu mai puțin efort dar cu siguranță sporită: sistem pneumatic de prindere a pieselor cu înălțime de 95 mm (opțional)

K 500 îți permite să folosești sistem pneumatic de prindere a pieselor pe masa mobilă. Acest sistem poate fi folosit pe orice fierăstrău circular sau mașină de frezat cu masă mobilă Felder Group. Ușor de reglat datorită ajustării pneumatice, sistemul îți oferă siguranță sporită și mai puțin efort în operare datorită fixării puternice a piesei cu o forță de aproximativ 120 kg.

 

 

Economisești bani: costuri reduse de întreținere

Toate utilajele Felder Group pentru prelucrarea lemnului sunt recunoscute în lume pentru stabilitatea, precizia în prelucrare și calitatea materialelor din care sunt construite. Fierăstrăul circular cu masă mobilă cu sistem X-Roll® Felder K 500 beneficiază de garanții extinse și îți va fi partener în prelucrare pentru mult timp. În plus, acest lucru îți garantează că vei avea un preț de revânzare ridicat atunci când te vei decide să treci la nivelul următor.

Dacă ai nevoie de mai multe detalii, consultanții Felder Gruppe România îți stau la dispoziție la numărul de telefon 0731 335 337. Pentru informații complet actualizate legate de acest utilaj, solicită ofertă.

 

Greutate 420 kg
Înălțime de tăiere

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Fierăstrău circular FELDER K500 cu masă mobilă X-Roll și înălțime de tăiere max. 102 mm”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *