SKU: F900M

Mașină de frezat FELDER F 900 M cu masă fixă din fontă și ax înclinabil 90°-45°, reglare electronică Power-Drive

Contacteaza-ne pentru termenul de livrare

Comandă sau cere ofertă online

  • Ai livrare rapidă la produsele din stoc
  • Îți răspundem în maxim 48h la cererile de ofertă

FELDER F 900 M, mașină de frezat cu masă fixă din fontă și ax înclinabil: Cea mai solidă mașină de frezat din gama profesională

Mașina de frezat Felder F 900 M a fost special proiectată pentru a oferi frezări precise și de calitate în regim de lucru intensiv. Fiecare echipament Felder a fost proiectat pentru a face diferența în atelierul producătorilor de mobilă din lumea întreagă și modelul F 900 M nu e mai prejos: dimensiuni mari de prelucrare, 5 trepte de viteză sau viteză variabilă, sistem de înclinare a grupului de prelucrare Easy-Glide®, unic în lume, sistem de schimbare rapidă a axului de frezare și multe alte dotări tehnologice care îți vor ușura și îmbunătăți munca.

 

    Calitate austriacă

Produs 100% în Austria, doar cu materiale de calitate de proveniență europeană.

    Garanții extinse

Concentrează-te pe ceea ce este mai important pentru tine: 3 ani garanție Felder pentru utilaj și 6 ani garanție pentru Easy-Glide®, sistemul de înclinare a grupului de prelucrare – prin programul de garanții extinse G+.

    Proiectată pentru atelierele mijlocii cu regim de lucru intensiv

Mașina de frezat F 900 M reprezintă o soluție potrivită pentru toate cerințele profesionale de prelucrare a lemnului din atelierele mijlocii cu regim de lucru intensiv. Componentele de înaltă calitate și sistemele tehnologice garantează precizia în operare și confort sporit pentru utilizatori.

    Asistență tehnică completă prin Blitz Service

Beneficiezi de asistență tehnică dedicată în garanție și post-garanție oriunde în România și o gamă largă de servicii de asistență tehnică precum instruire, instalare și reparații prin programul Blitz Service.

  

Ai garanția preciziei: sistem brevetat de înclinare a unității de prelucrare Easy-Glide® cu 6 ani garanție

F 900 M este dotată cu sistemul Easy-Glide® pentru înclinarea unității de prelucrare, sistem patentat Felder cu 6 ani garanție care nu necesită întreținere sau gresare și permite poziționarea repetată a grupului de prelucrare la 90° sau 45° fără a-i fi afectată precizia din cauza depunerilor de rumeguș sau a vibrațiilor de lucru. Easy-Glide® îți garantează precizia în operare.

 

 

Ai confort în operare: panou de comandă pentru reglare electrică a înălțimii axului de frezare

Prin pachetul „Power-Drive“ în dotare standard reglezi precis înălțimea axului, la zecime de milimetru, prin acționarea unui simplu buton având cotele afișate pe display LED. Înclinarea axului se realizează manual, însă poți opta și pentru înclinarea electrică a axului cu afișaj LED.

 

 

Reglezi ușor și precis cotele de prelucrare: capota de frezare cu reglaj fin (de la -5 până la +25 mm)

Capota de frezare cu diametru de 230 mm este prevăzută cu posibilitatea executării reglajului fin de la -5 până la +25 mm. Ajustezi cu precizie dimensiunea de prelucrare în funcție de diametrul sculei iar reglajele se păstrează la îndepărtarea/ridicarea capotei. Astfel, nu vei mai fi nevoit să ajustezi din nou dimensiunile de lucru la fiecare manipulare a capotei.

 

 

Câștigi timp cu fiecare piesă prelucrată: sistem unic de schimbare rapidă a axului și sistem de prindere rapidă a sculelor “Quick-Lock” 

Gândit pentru versatilitate sporită, sistemul de schimbare rapidă a axului se diferențiază prin înlocuirea rapidă și facilă a axului de frezare, fără modificarea sau resetarea parametrilor stabiliți pe mașină. Reduci timpul de pregătire a mașinii pentru că înlocuiești complet axul din doar 2 mișcări, în 30 de secunde, fără scule ajutătoare. Sistemul îți garantează un grad ridicat de repetabilitate, necesar mai ales atunci când produci mobilă de serie. Iar cu ajutorul sistemului de prindere “Quick-Lock” schimbi rapid și ușor și sculele de frezare pe ax, fără riscul de a te accidenta.

 

 

Poți prelucra mai ușor orice esență de lemn: 5 trepte de viteză (standard) și viteză variabilă între 1.500–10.000 rpm (opțional)

Cu Felder F 900 M poți freza mai ușor și precis orice tip de esență de lemn pentru că poți alege în varianta standard între cele 5 trepte de viteză: 3.500, 4.500, 6.000, 8.000, 10.000 rpm. Dacă ai nevoie de altă viteză de lucru, poți alege opțiunea de viteza variabilă între 1.500-10.000 rpm care îți permite să lucrezi cu viteza pe care ți-o dorești.

 

 Cu mașina de frezat FELDER F 900 M cu masă fixă din fontă și ax înclinabil ești mai flexibil în producție: ax de mare viteză 15.000 rpm (optional)

F 900 M îți oferă posibilitatea de a lucra cu axuri de diferite diametre pe care le schimbi ușor și rapid în funcție de lucrare. În plus, pentru prelucrări fine, ai posibilitatea montării axului de mare viteză (15.000 rpm) în locul axului de Ø30 mm care este în dotare standard.

  

Ai cele mai mari dimensiuni de prelucrare din gama profesională: masă fixă 1.270 mm, înălțime de prelucrare utilă 140 mm, diametrul maxim al sculei Ø320 mm

Cu Felder F 900 M poți prelucra ușor piese solide pentru că dispune de cele mai mari dimensiuni pentru frezare profesională: masa fixă din fontă masivă cu lungimea de 1.270 mm, înălțimea de prelucrare utilă (deasupra mesei) de 140 mm și deschiderea mesei de fontă pentru scule de prelucrare cu diametru maxim de Ø320 mm.

  

Ai stabilitate în prelucrare: batiu dublu ranforsat, masă din fontă masivă

Ai garanția stabilității și preciziei în operare datorită construcției solide a batiului dublu ranforsat și a mesei fixe din fontă masivă care reduc semnificativ nivelul vibrațiilor care apar în timpul prelucrării.

 

 

Îți extinzi suprafața de lucru în funcție de nevoie: extensii de mese și cadru suport de 2.200 mm (opțional)

Dacă prelucrezi piese cu dimensiuni mai mari, îți poți extinde suprafața de lucru cu ajutorul extensiilor de mese. Lungimea mesei de 1.270 mm poate fi extinsă în ambele părți cu extensii de mese de 670 mm iar lățimea de prelucrare poate fi extinsă cu un cadru suport de 2.200 mm cu buton pentru oprire de siguranță încorporat.

 

 

Lucrezi într-un mediu curat, fără praf: sistem de exhaustare dublă

Pentru că praful și rumegușul rezultat în urma prelucrării dăunează atât sănătății tale (sau a operatorului din atelier), cât și a duratei de viață a utilajului, Felder F 900 M este concepută cu sistem de exhaustare prin două guri de aspirație:  prin capota axului și sub arborele frezei. Acest sistem garantează o extracție eficientă și rapidă a rumegușului care, dacă nu ar fi extras eficient, ar putea dăuna axului sau componentelor grupului întreg de prelucrare.

 

 

Poți dota mașina cu sistem de avans mecanic cu braț mobil (opțional)

Dacă îți dorești siguranță și mai mult confort în operare, îți poți dota echipamentul cu sistem de avans mecanic. Avantajul utilizării unui sistem de avans mecanic este că acesta exercită aceeași presiune asupra piesei și are viteza constantă. Astfel, asigură traseul lin al piesei și garantează precizie în prelucrare.

 

 

Lucrezi în siguranță: riglă de bazare cu bare de siguranță (opțional)

Mașina poate fi dotată opțional cu riglă de bazare din aluminiu anodizat cu bare de ghidare de siguranță care protejează axul de frezare și elimină cel mai mic risc de accidentare în timpul prelucrării.

 

 

Prelucrezi la aceeași calitate timp îndelungat: fiabilitate recunoscută în întreaga lume

Și valoare mare de revânzare. Toate utilajele Felder Group pentru prelucrarea lemnului sunt recunoscute în lume pentru fiabilitate și precizie, iar mașina de frezat F 900 M este special proiectată și construită pentru utilizare îndelungată. Astfel, vei beneficia de o durată de viață îndelungată a utilajului și de rezultate perfecte în prelucrare pentru mult timp.

  

Vezi mai jos toate specificațiile tehnice pentru mașina de frezat cu masă fixă din fontă Felder F 900 M și alege opțiunile potrivite pentru nevoile tale de prelucrare.

Dacă ai nevoie de mai multe detalii, consultanții Felder Gruppe România îți stau la dispoziție la numărul de telefon 0731 335 337. Pentru informații complet actualizate legate de acest utilaj, solicită ofertă.

Greutate 730 kg
Deschidere maximă

320 mm

Ax inclinabil

90°-45°

Reglare

Electronica

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Mașină de frezat FELDER F 900 M cu masă fixă din fontă și ax înclinabil 90°-45°, reglare electronică Power-Drive”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *